Antrenorul Emerse Faé nu și-a mai reînnoit contractul cu echipa națională a Coastei de Fildeș și a părăsit conducerea Elefanților, a anunțat vineri Federația Ivoriană de Fotbal.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a renunțat, sâmbătă, la proiectul de deschidere a federației către investitori privați, care stârnea temeri privind comercializarea fotbalului pe fondul suspiciunilor de conflict de interese.
Preşedintele România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anunţat că se simte „binişor” după accidentul rutier în care a fost implicată joi şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că sunt în viaţă atât ea, cât şi fiica sa, Thais. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că suntem în viaţă, atât eu, dar mai ales fiica mea, Thais. Mulţumesc din inimă medicilor, asistentelor, infirmierilor, întregului personal medical, şi chiar firmei de pază, pentru grija cu totul deosebită cu care m-au tratat şi au avut grijă de fetiţa mea. Au fost extraordinari şi le voi rămâne profund recunoscătoare. Mulţumesc tuturor membrilor şi simpatizanţilor care au venit la
Ce beneficii are fasolea boabe. Fasolea boabe este unul dintre cele mai consumate alimente în perioada postului. Bogată în proteine vegetale, fibre, folat, fier și potasiu, aceasta poat
Accident violent! O mașină a intrat în scara unui bloc după un impact puternic. Trei persoane au ajuns la spital! Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Piatra-Neamț, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată în scara unui bloc, […]
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în zorii zilei de sâmbătă, pe strada Dimitrie Leonida din municipiul Piatra-Neamț. Șase persoane se aflau în cele două mașini, iar trei dintre acestea au fost transportate la spital. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, accidentul a fost anunțat […]
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt
Consiliul Local al Municipiului Turda este convocat luni în ședință extraordinară de îndată pentru a dezbate și aproba un proiect de hotărâre crucial pentru dezvoltarea turistică și economică a orașului. Este vorba despre ajustarea structurii de finanțare și garantare pentru mega-proiectul „Dezvoltarea Turistică a Salinei Turda prin amenajarea Minei Iosif și prin modernizarea bazei de […]
Source
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe drumul județean DJ 650, pe raza localității Ocnița, unde un autoturism și un microbuz destinat transportului de persoane au intrat în coliziune. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr [...]
The post FOTO Accident pe DJ 650, la Ocnița. Trei persoane au fost rănite după impactul dintre un autoturism și un microbuz appeared first on Eveniment Valcean.