Președintele Poloniei a adoptat un urs în România, după Summitul B9
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, l-a adoptat pe ursul Batyr, în timpul vizitei din România, prilejuită de Summitul B9.
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, l-a adoptat pe ursul Batyr, în timpul vizitei din România, prilejuită de Summitul B9.
Honda a anunțat prima pierdere anuală din istoria sa ca societate listată la bursă, după ce a înregistrat costuri de peste 9 miliarde de dolari generate de restructurarea diviziei de vehicule electrice.
Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul CFR-ului, continuă dialogul de la distanță cu patronul Neluţu Varga.
Scăderea economiei era de aşteptat şi era anticipată. Pentru că consumul a scăzut în urma majorării TVA. Or, consumul înseamnă 75% din economie.
Ar fi păcat ca tocmai acum, când e la maximum ca jucătoare, să fie ultimul ei an în tenis!
Ziua Internațională a Copilului este celebrată, la Teatrul Ion Creangă, cu o nouă ediție a evenimentului tematic „1 Iunie în Ținutul Distracției”, inițiat în 2024. Programul include reprezentații teatrale, cu subiecte inspirate din literatura lumii și de la noi, dar și activități creative care îi vor motiva pe participanți să se simtă la Sala Mare [...] The post „1 IUNIE în Ținutul Distracției” scrie un nou capitol la Teatrul Ion Creangă first appeared on Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783.
Afacere la secret, pe bani publici, fără licitație. Se cumpără echipamente de securitate, pentru interconectarea cu Jandarmeria Română
Billie Jean King, o legendă a tenisului mondial, se pregătește să-și completeze CV-ul cu o diplomă universitară, transmite independent.co.uk. Fosta lideră WTA a studiat la Universitatea de Stat din California între anii 1961 și 1964, dar a renunțat la studii pentru a urma cariera în tenis. La 82 de ani, Billie Jean King va primi […] © G4Media.ro.
Cazul cuielor înfipte în carne pentru a momi animale pentru a le face rău sau chiar omorî a revoltat clujenii, care au fost nemulțumiți de modul în care au acționat autoritățile.
Un telefon mobil uitat ani la rând într-un sertar ar putea valora astăzi cât o mașină de lux. Modelele retro au devenit adevărate trofee pentru colecționari, iar unele dispozitive considerate cândva banale se vând acum la licitații pentru sume uriașe. De la primul iPhone lansat de Apple până la clasicele Nokia sau Motorola, piața telefoanelor vechi a explodat în ultimii ani, alimentată de nostalgie, raritate și pasiunea pentru tehnologia vintage.