„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
Eugen Rădulescu spune că banii publici sunt afectați de privilegii și rente Oficialul BNR, Eugen Rădulescu, a vorbit despre existența unor practici care, deși pot respecta formal cadrul legal, ajung să afecteze grav interesul public. El a dat exemplul unor bonusuri acordate în interiorul unor instituții de stat și a menționat situația în care conducerea […]
Gafa lui Adrian Câciu, fostul ministru de Finanțe care a tratat OMV Petrom ca fiind echivalentă cu OMV, deși cele două sunt entități juridice distincte (una listată la București, cealaltă la Viena), a generat valuri de ironii în spațiul public și a reaprins dezbaterea despre așa-numitele „scheme de easy money” în economie.
ARHITECTURĂ: Order Matter TEXT: Anca Rotar FOTO: Simone Bossi Prioritizând claritatea spațială și experiența trăită, proiectul, situat într-un cartier din estul capitalei sud-coreene, include apartamente, o cafenea și un penthouse care poate fi folosit și ca spațiu de birouri. Definită de o materialitate brută și...
O studentă de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a ajuns în centrul atenției pe internet după ce a publicat pe TikTok mai multe fotografii și videoclipuri realizate chiar în fața clădirii universității. Aparițiile sale îndrăznețe au devenit rapid virale, strângând în doar câteva ore mii de reacții, comentarii și […]
Piața japoneză de stocare traversează o perioadă de volatilitate accentuată, marcată de scumpiri semnificative la unitățile SSD. În unele cazuri, prețurile produselor Samsung Electronics au crescut cu până la 300%, potrivit datelor din retailul local. […] Articolul Creșteri abrupte ale prețurilor SSD în Japonia pe fondul presiunilor din piața memoriilor apare prima dată în Go4IT.
Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătesc lansarea unei noi aplicații mobile prin care românii vor putea verifica, direct de pe telefon, dacă bonurile fiscale primite în magazine au fost emise corect. Proiectul, denumit „iBon”, va deveni disponibil începând cu 18 mai în platformele Google Play și App Store și face parte din strategia de digitalizare a serviciilor fiscale.
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
Profitul Romgaz a crescut ușor în primele trei luni din 2026 Producătorul național de gaze naturale a încheiat primul trimestru al anului 2026 cu un profit net de 973 milioane de lei, în creștere cu 2,3% comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Chiar dacă profitul a avansat ușor, veniturile companiei au fost afectate de scăderea […]
Anno Domini 2026, aprilie, circa. În registrele stării civile publicistice stă să apară un nou nume. Ciudat, având în vedere statisticile natalității specifice. Ciudate vor fi și numele, sonoritatea lui, semnificația. Și mai ciudat faptul că nou născutul pare să aparțină unei specii de tip clasic,...