Rapid l-a vizitat pe Rică Răducanu acasă după ce fostul mare portar a împlinit 80 de ani! Ce cadou a primit
Duminică, pe 10 mai, Rică Răducanu a împlinit 80 de ani.
Duminică, pe 10 mai, Rică Răducanu a împlinit 80 de ani.
Inundațiile recente au „paralizat”, temporar, lucrările pe Autostrada Transilvania.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre o reducere a TVA-ului, că în discuţiile cu partidele s-a confirmat ca bugetul pe 2027 să fie cel puţin propus Parlamentului, dacă nu şi adoptat, în toamna acestui an iar în momentul în care o să se discute acest buget, orice idee este binevenită, dar nu vrea să dea speranţe false.
Investitorii au împins în sus principalii indici ai Bursei de Valori București în debutul ședinței de tranzacționare de vineri, într-o piață dominată de aprecieri pe majoritatea segmentelor. După primele minute de tranzacționare, rulajul depășise 15 ...
Ieri, mergând pe stradă, la Cannes, vizavi de Palat, m-am întîlnit cu un... robot! Am făcut fotografia din pagină cu telefonul, în viteză, din mers. Nu l-am putut urmări pentru că întârziam la un film. Dacă aș fi știut ce prost va fi filmul, aș fi ales robotul.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că nu va desemna premierul luni sau marți, după consultările cu partidele. Șeful statului a precizat că prima întrebare adresată formațiunilor politice va viza existența unei majorități parlamentare.
O echipă internațională de cercetători, condusă de specialiști de la Penn State, a creat un reactor care poate transforma dioxidul de carbon și curentul electric din surse regenerabile în metan, adică principalul component al gazului natural. Procesul folosește apă, CO2 și microbi ținuți la aproximativ 30°C, potrivit universității americane. Invenția cu microbi care ar putea […]
Îmbrățișări printre lacrimi, emoții ascunse sub zâmbete și multe amintiri depănate în această dimineață, la Școala Gimnazială Lucian Blaga din Bistrița. Foștii profesori și învățători, acum ieșiți la pensie, au avut parte de momente speciale, organizate de profesorii și elevii de acum. The post FOTO/VIDEO – Un moment unic, la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistrița: Întâlnire neobișnuită cu generația care a pus temelia școlii appeared first on Bistrițeanul.ro.
Ofiţerul părăsise unitatea joi seară, cu autospeciala de serviciu şi cu armamentul din dotare, spunând că meger să verifice a unui arestat la domiciliu. The post Tragedie la Galați: Ofițer de poliție găsit împușcat în cap appeared first on Cotidianul RO.
Alegerea unei locuințe asistate pentru un părinte sau un bunic implică mai mult decât confortul camerei și mesele zilnice. Starea de sănătate a seniorului dictează nivelul real de îngrijire de care are nevoie. Diferența dintre un centru bun și unul nepotrivit apare în zona serviciilor medicale: cine monitorizează tratamentul, cum se gestionează urgențele, cât de […] Articolul Servicii medicale esențiale într-o locuință asistată pentru bătrâni: ce ar t