AUR anunţă mai multe întâlniri ale conducerii formaţiunii cu ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Chinei, Indiei, Turciei, Pakistanului, Egiptului, Argentinei şi Bulgariei, precum şi cu ministrul afacerilor externe al Republicii Cehe, Petr Macinka, discuţiile vizând şi aspecte referitoare la situaţia politică şi instituţională din România, inclusiv starea democraţiei din ţara noastră (Cazul Călin Georgescu), precum şi funcţionarea instituţiilor democratice, anularea alegerilor prezidenţiale şi perspectivele organizării alegerilor anticipate. AUR anunţă că a solicitat o întrevedere cu reprezentanţii Comisiei Europene, în vederea unui dialog privind situaţia democraţiei din România şi menţionează că până în prezent, formaţiunea nu a primit un răspuns la solicitarea transmisă.
AUR anunţă întâlniri diplomatice cu mai mulţi ambasadori, cu care a discutat despre starea democraţiei – Cazul Călin Georgescu, anularea alegerilor prezidenţiale şi anticipate / Formaţiunea a cerut o întrevedere cu reprezentanţii Comisiei Europene
Pe scurt
AUR anunţă mai multe întâlniri ale conducerii formaţiunii cu ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Chinei, Indiei, Turciei, Pakistanului, Egiptului, Argentinei şi Bulgariei, precum şi cu ministrul afacerilor externe al Republicii Cehe, Petr Macinka, discuţiile vizând şi aspecte referitoare la situaţia politică şi instituţională din România, inclusiv starea democraţiei din ţara noastră (Cazul Călin Georgescu), precum şi funcţionarea instituţiilor democratice, anularea alegerilor prezidenţiale şi perspectivele organizării alegerilor anticipate. AUR anunţă că a solicitat o întrevedere cu reprezentanţii Comisiei Europene, în vederea unui dialog privind situaţia democraţiei din România şi menţionează că până în prezent, formaţiunea nu a primit un răspuns la solicitarea transmisă.
Citește și aceste articole
Bursa
AUR anunţă discuţii cu diplomaţi străini despre starea democraţiei şi cazul Călin Georgescu
29 octombrie 2026
Știri Pe Surse
Tur de forță diplomatic al lui George Simion pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Întâlniri cu ambasadorii marilor puteri
29 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

