Un număr de peste zece autocare cu turiști au ajuns în acest weekend la Jurilovca, în județul Tulcea, după ce oamenii au crezut că în localitate are loc Festivalul Borșului Lipovenesc. Evenimentul nu a fost însă organizat în acest an. Pe lângă turiștii care au ajuns în cadrul unor excursii organizate, în Jurilovca au venit și numeroase persoane cu autoturismele personale. Potrivit primarului Eugen Ion, oamenii au aflat despre presupusa organizare a festivalului din mai multe surse, printre care rețelele sociale și inteligența artificială. Edilul localității a explicat că Primăria nu a anunțat în acest an organizarea evenimentului și că, în
Au venit din toată țara autocare cu turiști la Festivalul Borșului, dar evenimentul nu s-a mai ținut. Ce s-a întâmplat
Pe scurt
Un număr de peste zece autocare cu turiști au ajuns în acest weekend la Jurilovca, în județul Tulcea, după ce oamenii au crezut că în localitate are loc Festivalul Borșului Lipovenesc. Evenimentul nu a fost însă organizat în acest an. Pe lângă turiștii care au ajuns în cadrul unor excursii organizate, în Jurilovca au venit și numeroase persoane cu autoturismele personale. Potrivit primarului Eugen Ion, oamenii au aflat despre presupusa organizare a festivalului din mai multe surse, printre care rețelele sociale și inteligența artificială. Edilul localității a explicat că Primăria nu a anunțat în acest an organizarea evenimentului și că, în
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

