Sorin Erlic (70 de ani), primul antrenor al Soranei Cîrstea (36 de ani, 18 WTA), a prevăzut încă de la turneul WTA1000 de la Roma că aceasta va avea un parcurs lung și la Roland Garros.
Iar târgovișteanca a reușit deja să-și egaleze cea mai bună performanță pe zgura pariziană, ajungând iar în „sferturi”, fază pe care o mai atinsese în 2009. …
„Atenție!” » Sorin Erlic, primul antrenor al Soranei Cîrstea, sfat înaintea sfertului cu Mirra Andreeva
Pe scurt
Sorin Erlic (70 de ani), primul antrenor al Soranei Cîrstea (36 de ani, 18 WTA), a prevăzut încă de la turneul WTA1000 de la Roma că aceasta va avea un parcurs lung și la Roland Garros.
Iar târgovișteanca a reușit deja să-și egaleze cea mai bună performanță pe zgura pariziană, ajungând iar în „sferturi”, fază pe care o mai atinsese în 2009. …
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

