Fiecare dintre noi dezvoltăm un stil de ataşament, în funcţie de copilăria noastră. Este modul în care iubim, comunicăm, reacţionăm. O oglindă care ajunge să se reflecte mai ales în relaţiile noastre. Foarte mulţi ajung să fie evitanţi. Se apropie, apoi dispar. Iubesc, dar cu toate acestea, evită conexiunea, conflictele, tot ce implică până la urmă o relaţie. Nu e indiferenţă, deşi aşa pare pentru celălalt partener, ci mai degrabă o teamă profundă de fi vulnerabili, de fi răniţi. Şi de aici se naște un cerc vicios. Unul cere, discută, celalălt percepe asta ca o presiune sufocantă sau un atac la persoană.
Aproximativ 1 din 4 adulți prezintă caracteristici de atașament evitant. Cum afectează asta relaţiile de cuplu
Notele editorului
Fiecare dintre noi dezvoltăm un stil de ataşament, în funcţie de copilăria noastră. Este modul în care iubim, comunicăm, reacţionăm. O oglindă care ajunge să se reflecte mai ales în relaţiile noastre. Foarte mulţi ajung să fie evitanţi. Se apropie, apoi dispar. Iubesc, dar cu toate acestea, evită conexiunea, conflictele, tot ce implică până la urmă o relaţie. Nu e indiferenţă, deşi aşa pare pentru celălalt partener, ci mai degrabă o teamă profundă de fi vulnerabili, de fi răniţi. Şi de aici se naște un cerc vicios. Unul cere, discută, celalălt percepe asta ca o presiune sufocantă sau un atac la persoană.
Citește și aceste articole
Ziua de Constanta
Horoscop pentru vineri, 19 iunie 2026. Solicitarile dinspre zona profesionala sunt obositoare pentru una dintre zodii
19 iunie 2026
Libertateapentrufemei
4 perechi de zodii care se atrag ca un magnet. Dar relațiile lor sunt un dezastru!
4 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

