Fiecare dintre noi dezvoltăm un stil de ataşament, în funcţie de copilăria noastră. Este modul în care iubim, comunicăm, reacţionăm. O oglindă care ajunge să se reflecte mai ales în relaţiile noastre. Foarte mulţi ajung să fie evitanţi. Se apropie, apoi dispar. Iubesc, dar cu toate acestea, evită conexiunea, conflictele, tot ce implică până la urmă o relaţie. Nu e indiferenţă, deşi aşa pare pentru celălalt partener, ci mai degrabă o teamă profundă de fi vulnerabili, de fi răniţi. Şi de aici se naște un cerc vicios. Unul cere, discută, celalălt percepe asta ca o presiune sufocantă sau un atac la persoană.

Citește articolul complet pe Observator News →