Numărul dosarelor de insolvenţă înregistrate la nivel naţional, în august, a ajuns la 805, faţă de 789, în august 2025, ceea ce înseamnă un plus de 2%. Cele mai multe dosare au fost deschise în Capitală (193 de cazuri), dar există şi judeţe care şi-au dublat sau chiar triplat numărul dosarelor de insolvenţă, potrivit unei analize RisCo.
Analiză RisCo: 805 dosare de insolvenţă înregistrate, în august, în creştere cu 2% faţă de anul trecut/Capitala pe primul loc/Construcţiile şi transporturile rutiere de mărfuri, domeniile cu probleme
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Numărul dosarelor de insolvenţă înregistrate la nivel naţional, în august, a ajuns la 805, faţă de 789, în august 2025, ceea ce înseamnă un plus de 2%. Cele mai multe dosare au fost deschise în Capitală (193 de cazuri), dar există şi judeţe care şi-au dublat sau chiar triplat numărul dosarelor de insolvenţă, potrivit unei analize RisCo.
Citește și aceste articole
Economedia
Insolvențele cresc în România. Care sunt cele mai afectate județe și domenii de activitate
2 septembrie 2026
Economedia
Val de insolvențe în septembrie: 869 de dosare noi la nivel național. În București au fost deschise aproape 200
5 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

