„Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. Într-un oraș mare, oamenii pur şi simplu nu se remarcă. Într-o comună de 3.000 de locuitori, sosirea a douăzeci de lucrători străini schimbă vizibil peisajul, iar reacțiile sunt mai intense în ambele sensuri: și ostilitatea, și primirea caldă. (…) Acolo unde există deficit real și evident – se închid restaurante pentru că nu găsesc personal, se opresc șantiere pentru că nu sunt muncitori – prezenţa lucrătorilor străini e percepută ca soluție, nu ca ameninţare”, a explicat în interviul Economica.net Elena Panţiru, vicepreşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă. În contrast, în zone cu șomaj ridicat, prezența lucrătorilor aduşi din alte ţări e percepută ca „luare a locurilor de muncă, chiar dacă în realitate acele posturi au rămas neocupate luni de zile”, a mai spus Elena Panţiru în interviul Economica.net.
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Pe scurt
„Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. Într-un oraș mare, oamenii pur şi simplu nu se remarcă. Într-o comună de 3.000 de locuitori, sosirea a douăzeci de lucrători străini schimbă vizibil peisajul, iar reacțiile sunt mai intense în ambele sensuri: și ostilitatea, și primirea caldă. (…) Acolo unde există deficit real și evident – se închid restaurante pentru că nu găsesc personal, se opresc șantiere pentru că nu sunt muncitori – prezenţa lucrătorilor străini e percepută ca soluție, nu ca ameninţare”, a explicat în interviul Economica.net Elena Panţiru, vicepreşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă. În contrast, în zone cu șomaj ridicat, prezența lucrătorilor aduşi din alte ţări e percepută ca „luare a locurilor de muncă, chiar dacă în realitate acele posturi au rămas neocupate luni de zile”, a mai spus Elena Panţiru în interviul Economica.net.
Citește și aceste articole
Puterea
Cum știm că țara merge într-o direcție greșită. Instinctul fraierului care achită nota
2 septembrie 2026
Observator News
Cum au fost prinşi românii care şi-au luat în cameră 3 kg de mezeluri la hotelul all inclusive
31 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

