Pompierii militari de la subunitățile din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, împreună cu Serviciile voluntare pentru situații de urgență Adâncata, Bosanci, Salcea și Șcheia, au intervenit cu 12 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de lucru la înălțime, o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Suceava. De asemenea, în sprijin au venit și salvatorii de la Botoșani.
Acuzații după incendiul devastator unde au intervenit și pompierii din Botoșani: Nu ajută zgomotul celor care vor să murdărească
Pe scurt
Pompierii militari de la subunitățile din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, împreună cu Serviciile voluntare pentru situații de urgență Adâncata, Bosanci, Salcea și Șcheia, au intervenit cu 12 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de lucru la înălțime, o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Suceava. De asemenea, în sprijin au venit și salvatorii de la Botoșani.
Citește și aceste articole
ZCH News
Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești
28 iunie 2026
News Bucovina
Incendiu la acoperișul unui bloc din Burdujeni. Pompierii intervin cu cinci autospeciale și trei autoscări
2 octombrie 2026
Ziarul de pe Net-Falticeni
Cinci echipaje de pompieri au intervenit la un incendiu în localitatea Ciprian Porumbescu
8 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

