Patru reprezentanţi ai unor instituţii de creditare au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar alţi trei au fost puşi sub control judiciar, într-un caz de fraude legate de emiterea neautorizată de scrisori de garanţie şi înşelăciuni în domeniul garanţiilor financiare. Pentru un alt inculpat procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă, însă instanţa a dispus disjungerea cauzei şi judecarea propunerii într-un dosar distinct, nesoluţionat încă. Prejudiciul total depăşeşte opt milioane de lei.
Acuzaţii de camătă şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, în cazul unor reprezentanţi ai unor instituţii de creditare/ Prejudiciul depăşeşte opt milioane de lei
Notele editorului
Patru reprezentanţi ai unor instituţii de creditare au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar alţi trei au fost puşi sub control judiciar, într-un caz de fraude legate de emiterea neautorizată de scrisori de garanţie şi înşelăciuni în domeniul garanţiilor financiare. Pentru un alt inculpat procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă, însă instanţa a dispus disjungerea cauzei şi judecarea propunerii într-un dosar distinct, nesoluţionat încă. Prejudiciul total depăşeşte opt milioane de lei.
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

