Suntem în anii 1942-1943. Europa este în plin război mondial. Numărul  morților nu mai contenește, Apocalipsa pare să se fi înstăpânit aici. Cu toate astea, Liviu Rebreanu circulă nestingherit în Germania, Austria, Croația, Finlanda, Suedia și Italia fără a consemna în jurnalul[1] pe care îl ține  cu acribie un cuvințel despre atrocitățile comise prin […]

Citește articolul complet pe AM Press →