Azi, 13 martie 2026, am fost onorat să reprezint Casa Corpului Didactic Sălaj la Zielele Colegiului Reformat Wesseléyi din Zalău. În Biserica Reformată din centrul orașului, una dintre cele mai mari din bazinul Carpatic, în prezența unui numeros și distins public, au fost înălțare rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu, într-un moment important, acela în care se va inaugura grădinița reformată și urmează a fi finalizate lucrările la noua clădire a școlii. Au fost prezenți reprezentanți ai guvernului Ungariei alături de oficialități locale și județene, precum și numeroși profesori și elevi din Zalău. Evenimentul are loc în preajma zilei de 15 martie – Ziua maghiarilor de pretutindeni. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj a luat cuvântul doamna profesoară Corina-Emilia Forț – inspector școlar general adjunct. Casa Corpului Didactic Sălaj, a derulat în ultimul an programe de formare și în limba maghiară, venind astfel în întâmpinarea nevoilor comunității profesor
Zilele Colegiului Reformat Wesselényi Zalău
Pe scurt

Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.