Noapte de februarie Când frica se rotunjește întâmplător, când, în ciuda vastelor culori ale frigului, eu încă respir, nu se poate altfel să fiu decât fericită. În colțul meu de lume, trebuie să fi sosit primăvara, să se fi întors lumină după lumină, plâns după plâns. Ca o lustră stă luna deasupra mea, ca o … Continuă să citești Poeme de FLAVIA ADAM

Citește articolul complet pe Viața Românească →