Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul global al inteligenţei artificiale, a accelerării producţiei industriale şi a revenirii peste aşteptări a vânzărilor cu amănuntul în luna iunie, informează AFP. La sfârșitul lunii iulie va avea loc reuniunea Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, la care decidenţii evaluează de obicei condiţiile economice şi ajustează politicile pentru a menţine creşterea economică pe o traiectorie care să îi permită să atingă ţinta de creştere. Mulţi economişti susţin că cea mai mare provocare pentru oficialii chinezi nu este ritmul creşterii economice, ci componenţa acesteia.
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
Pe scurt
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul global al inteligenţei artificiale, a accelerării producţiei industriale şi a revenirii peste aşteptări a vânzărilor cu amănuntul în luna iunie, informează AFP. La sfârșitul lunii iulie va avea loc reuniunea Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, la care decidenţii evaluează de obicei condiţiile economice şi ajustează politicile pentru a menţine creşterea economică pe o traiectorie care să îi permită să atingă ţinta de creştere. Mulţi economişti susţin că cea mai mare provocare pentru oficialii chinezi nu este ritmul creşterii economice, ci componenţa acesteia.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

