Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă sâmbătă că patru alpinişti s-au prăbuşit aproximativ 10 metri, în zona Valea Albişoarei, din Buşteni. La locul evenimentului intervin salvatori montani. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD Târgu Mureş. De asemenea, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu un echipaj de prim ajutor SMURD, două unităţi de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care se vor deplasa pe stadionul din oraşul Buşteni.
UPDATE – DSU: Patru alpinişti s-au prăbuşit aproximativ 10 metri, în zona Valea Albişoarei, din Buşteni / Două elicoptere SMURD, două unităţi de terapie intensivă mobilă SMURD, trimise în zonă
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă sâmbătă că patru alpinişti s-au prăbuşit aproximativ 10 metri, în zona Valea Albişoarei, din Buşteni. La locul evenimentului intervin salvatori montani. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD Târgu Mureş. De asemenea, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu un echipaj de prim ajutor SMURD, două unităţi de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care se vor deplasa pe stadionul din oraşul Buşteni.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

