Istoria nu așteaptă după cei care nu știu să-i citească semnele. Summitul de la Ankara ar fi trebuit să fie, pentru România, momentul unei afirmări doctrinare, punctul în care „pilonul de securitate” de la Marea Neagră capătă voce, nu doar coordonate GPS. Privind însă spre echipa condusă de Nicușor Dan și Oana Toiu, devine evident că această prezență românească suferă de o lipsă cronică de greutate politică, fiind mai degrabă o adunare de conjuctură decât un corp diplomatic pregătit pentru mizele Ankarei.

Citește articolul complet pe Jurnalul Național →