Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi anunţă că procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul morţii unei paciente de 26 de ani,la începutul acestei luni, în Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Pompei Samarian”, din Călăraşi. Procurorii precizează că la acest moment cercetările, care vizează doar fapta, nu şi persoane, au fost începute după ce o rudă a victimei a făcut o sesizare. Potrivit presei locale, tânăra, care era căsătorită şi avea patru copii, l-a născut pe al cincilea în spitalul din Călăraşi, pe cale naturală, însă după naştere ar fi apărut complicaţii grave, care i-au fost fatale. Rudele tinerei mame îi acuză pe medici de malpraxis.
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morţii unei paciente în vârstă de 26 de ani, în Spitalul Judeţean din Călăraşi/ Procurorii anunţă că cercetările actuale vizează doar fapta, nu şi persoane/ Ce reclamă rudele victimei
Pe scurt
Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi anunţă că procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul morţii unei paciente de 26 de ani,la începutul acestei luni, în Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Pompei Samarian”, din Călăraşi. Procurorii precizează că la acest moment cercetările, care vizează doar fapta, nu şi persoane, au fost începute după ce o rudă a victimei a făcut o sesizare. Potrivit presei locale, tânăra, care era căsătorită şi avea patru copii, l-a născut pe al cincilea în spitalul din Călăraşi, pe cale naturală, însă după naştere ar fi apărut complicaţii grave, care i-au fost fatale. Rudele tinerei mame îi acuză pe medici de malpraxis.
Citește și aceste articole
Satmareanul
Bărbat arestat după o crimă violentă în Satu Mare. Victima a murit la spital
20 mai 2026
Eveniment Valcean
FOTO/VIDEO Date oficiale în cazul tinerei găsite moarte într-un bagaj, în râul Olt! Anchetatorii au un suspect și fac percheziții la Vâlcea
23 septembrie 2026
Observatorulph
Mister în cazul pacientului dispărut din UPU Ploiești și găsit mort. Ce spune Poliția, în exclusivitate pentru OPH
30 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

