La inițitiva prefectului Marcel Dragoș a fost organizată, în data de 7 iulie, o întâlnire la care au participat inspectorul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Bihor, Simion Borș, directorul Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Oradea, Flavius Nicoale Bîtea, și primarii din județ, consacrată evaluării gradului de executare a lucrărilor finanțate prin PNRR și prezentarea pașilor de urmat privind recepția la finalizarea lucrărilor realizate prin acest program
Cursa contra cronometru pentru proiectele PNRR din Bihor. Recepțiile lucrărilor trebuie finalizate până la 31 iulie
Pe scurt
La inițitiva prefectului Marcel Dragoș a fost organizată, în data de 7 iulie, o întâlnire la care au participat inspectorul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Bihor, Simion Borș, directorul Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Oradea, Flavius Nicoale Bîtea, și primarii din județ, consacrată evaluării gradului de executare a lucrărilor finanțate prin PNRR și prezentarea pașilor de urmat privind recepția la finalizarea lucrărilor realizate prin acest program
Citește și aceste articole
Gazeta de Bistrita
Ședință de lucru la Prefectura Bistrița-Năsăud, analiză asupra combaterii pestei micilor rumegătoare
1 august 2026
Informatia Vranceana
Primarii din Vrancea chemați la raport privind investițiile aflate în derulare
25 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

