Una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale sistemului educaţional românesc apare în momentul trecerii de la gimnaziu la liceu. În emisiunea „Viitor pentru România”, de la Prima News, Adrian Curaj, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2015–2016 şi director general al UEFISCDI, a atras atenţia asupra unei rupturi majore din parcursul elevilor: momentul de după clasa a VIII-a, când mulţi copii nu îşi găsesc traseul potrivit şi ajung să fie pierduţi de sistem.
Adrian Curaj: „Pierdem circa 25% din copiii după clasa a VIII-a, exact când trebuie să-i ajutăm să-şi găsească drumul”
Pe scurt
Una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale sistemului educaţional românesc apare în momentul trecerii de la gimnaziu la liceu. În emisiunea „Viitor pentru România”, de la Prima News, Adrian Curaj, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2015–2016 şi director general al UEFISCDI, a atras atenţia asupra unei rupturi majore din parcursul elevilor: momentul de după clasa a VIII-a, când mulţi copii nu îşi găsesc traseul potrivit şi ajung să fie pierduţi de sistem.
Citește și aceste articole
Educatieprivata
Adrian Curaj: Un sfert dintre elevi se pierd la trecerea de la gimnaziu la liceu
2 iulie 2026
Expres de Banat
Generația pierdută a României. 43% vs. 84%: rușinea unei țări care își pierde copiii înainte să-i educe
14 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

