Gabriel Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați medici psihiatri din România, a explicat pe larg modul în care au intervenit autoritățile, printr-o misiune mamut, la așa numitul azil al lui Viorel Pașca. Doctorul a coordonat o echipă de peste 20 de psihologi care au participat la operațiune. Diacono vorbește despre faptul că unii oameni erau sechestrați, fiindu-le luate buletinele și toate sursele financiare. Mai mult, unii dintre aceștia primeau medicamente fără prescripție sau ilegale pe teritoriul României.
Doctorul Gabriel Diaconu explică de ce și cum au intervenit autoritățile la Viorel Pașca: „Nu toate iadurile au cearșafuri murdare”
Pe scurt
Gabriel Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați medici psihiatri din România, a explicat pe larg modul în care au intervenit autoritățile, printr-o misiune mamut, la așa numitul azil al lui Viorel Pașca. Doctorul a coordonat o echipă de peste 20 de psihologi care au participat la operațiune. Diacono vorbește despre faptul că unii oameni erau sechestrați, fiindu-le luate buletinele și toate sursele financiare. Mai mult, unii dintre aceștia primeau medicamente fără prescripție sau ilegale pe teritoriul României.
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

