Aseară, de la 20.00, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, Brazilia a ȋntâlnit Japonia ȋn a doua zi a șaisprezecimilor Campionatului Mondial, care se vede ȋn exclusivitate ȋn universul Antena. Telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură disputa ȋn urma căreia Brazilia, de cinci ori campioană mondială, a fost la un pas să rateze calificarea ȋn optimile competiţiei, dar și eliminarea dramatică a Germaniei, ambele partide impunându-se ca lider detașat de audiență. De altfel, ieri Antena 1 a condus topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile.
Brazilia, Paraguay și Maroc, ȋn optimile Campionatului Mondial, ȋn cea de-a 19-a zi lider de audienţă la Antena 1
Notele editorului
Aseară, de la 20.00, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, Brazilia a ȋntâlnit Japonia ȋn a doua zi a șaisprezecimilor Campionatului Mondial, care se vede ȋn exclusivitate ȋn universul Antena. Telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură disputa ȋn urma căreia Brazilia, de cinci ori campioană mondială, a fost la un pas să rateze calificarea ȋn optimile competiţiei, dar și eliminarea dramatică a Germaniei, ambele partide impunându-se ca lider detașat de audiență. De altfel, ieri Antena 1 a condus topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile.
Citește și aceste articole
Observator News
Brazilia, Paraguay și Maroc, ȋn optimile Campionatului Mondial. Antena 1, lider de audienţă
30 iunie 2026
Observator News
Canada, prima echipă calificată în optimile Campionatului Mondial. Antena 1, lider de audienţă
29 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

