Pentru prima dată în activitatea sa de circa zece ani, Comisia de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați (CADAA) a propus retragerea autorizației a doi administratori – cea mai severă formă de sancțiune prevăzută de lege, după ce a constatat abateri disciplinare. Este vorba despre Veaceslav Timotin, care administra 52 de companii aflate în proces…
Retragerea autorizațiilor a doi administratori care gestionau peste 80 de companii, inclusiv cu capital de stat. Detalii privind încălcările care ar fi fost admise de administratorul unei companii care s-a aflat aproape 15 ani în insolvabilitate
Notele editorului
Pentru prima dată în activitatea sa de circa zece ani, Comisia de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați (CADAA) a propus retragerea autorizației a doi administratori – cea mai severă formă de sancțiune prevăzută de lege, după ce a constatat abateri disciplinare. Este vorba despre Veaceslav Timotin, care administra 52 de companii aflate în proces…
Citește și aceste articole
Ziarul de Garda
Constantin Șestacov preia funcția de director general interimar al S.A. „CET-Nord”
3 iunie 2026
Sursa Zilei
Ciucu, într-o situație „imposibilă”. Reorganizarea Primăriei Capitalei, blocată de instanță
8 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

