Mai ceva ca la Medicină. Așa s-a dat anul acesta admiterea în clasa a cincea. Peste zece candidați pe un loc și emoții cât pentru un examen de maturitate. Doar că în bănci stăteau copii de 10 sau 11 ani. Au avut de trecut probe la engleză, română și matematică, gândite de profesori de liceu. E o opțiune, nu o obligație. Dar tot mai mulți părinți îşi mută copiii de la școlile de cartier, în speranța unei educații de elită și a unui mic avantaj, mai târziu, la intrarea la liceu. Atenţie însă, presiunea pusă pe umerii atât de mici poate deveni un pericol real.
Cel mai dorit colegiu de către elevii de 10 ai României. 10 candidaţi pe un loc la admitere
Notele editorului
Mai ceva ca la Medicină. Așa s-a dat anul acesta admiterea în clasa a cincea. Peste zece candidați pe un loc și emoții cât pentru un examen de maturitate. Doar că în bănci stăteau copii de 10 sau 11 ani. Au avut de trecut probe la engleză, română și matematică, gândite de profesori de liceu. E o opțiune, nu o obligație. Dar tot mai mulți părinți îşi mută copiii de la școlile de cartier, în speranța unei educații de elită și a unui mic avantaj, mai târziu, la intrarea la liceu. Atenţie însă, presiunea pusă pe umerii atât de mici poate deveni un pericol real.
Citește și aceste articole
Observator News
Admitere liceu 2026. Cum se completează corect opţiunile pentru repartizare şi ce greşeală trebuie evitată
20 mai 2026
Jurnalul Național
Start pentru admitere liceu, 2026: Cum se completează corect fișa de opțiuni
21 mai 2026
Ziua de Constanta
Campanie MAI - Niciun examen nu merita un copil pierdut. Cea mai mare nota este sa stie ca esti alaturi de el!
16 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

