În contextul în care speranţa de viaţă a crescut în România, aşa cum arată datele Eurostat, la 76,4 ani, cu 7 ani mai mult faţă de cea înregistrată în 1990, vorbim încă de o calitate a vieţii deficitară în România, faţă de ce se întâmplă în alte state, spune Prof. Univ. Dr. Radu Ţincu, şeful secţiei de ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din Capitală. Stilul de viaţă este cel care poate să crească această calitate a vieţii oamenilor, spune specialistul. Controalele medicale periodice făcute prin programe preventive, destinate seniorilor, educaţia medicală, dar şi investirea unor sume în programe cu ajutorul cărora seniorii pot socializa sunt soluţii eficiente pentru creşterea calităţii vieţii, spune medicul.
Trăim mai mult, dar şi mai sănătos? Medicul Radu Ţincu: „Calitatea vieţii din păcate este deficitară. Persoane care au aceeaşi vârstă biologică pot să întreprindă activităţi diferite în România comparativ cu ţările din vestul Europei
Pe scurt
În contextul în care speranţa de viaţă a crescut în România, aşa cum arată datele Eurostat, la 76,4 ani, cu 7 ani mai mult faţă de cea înregistrată în 1990, vorbim încă de o calitate a vieţii deficitară în România, faţă de ce se întâmplă în alte state, spune Prof. Univ. Dr. Radu Ţincu, şeful secţiei de ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din Capitală. Stilul de viaţă este cel care poate să crească această calitate a vieţii oamenilor, spune specialistul. Controalele medicale periodice făcute prin programe preventive, destinate seniorilor, educaţia medicală, dar şi investirea unor sume în programe cu ajutorul cărora seniorii pot socializa sunt soluţii eficiente pentru creşterea calităţii vieţii, spune medicul.
Citește și aceste articole
Știri Pe Surse
Românii trăiesc mai mult, dar nu neapărat mai bine. Medicul Radu Ţincu: 'Calitatea vieţii este deficitară'
13 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

