(…) În van mai caut lumea-mi în obositul creier,Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier;Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu,Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu.Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea curăÎncet repovestită de o străină gură,Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost.Cine-i acel ce-mi spune […]

Citește articolul complet pe Jurnalul de Arges →