Magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti sunt aşteptaţi, joi, să pronunţe o hotărâre pe fond în dosarul „10 August”, în care foşti şefi ai Jandarmeriei Române sunt judecaţi pentru abuz în serviciu în cazul intervenţiei în forţă a jandarmilor, inclusiv cu gaze lacrimogene şi grenade de mână cu efect acustic, la protestele paşnice din Piaţa Victoriei, în 2018. La termenele de judecată precedente, au avut loc dezbaterile finale, când la Tribunal s-au aflat persoane vătămate, părţi civile şi inculpaţi, dar şi apărători ai acestora. Decizia este aşteptată în condiţiile în care până la prescrierea faptelor mai sunt aproximativ patru luni.
Dosarul „10 august” – Tribunalul Militar Bucureşti, aşteptat să ia o decizie în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei Române judecaţi pentru abuz în serviciu, după intervenţia în forţă a jandarmilor la protestele din Piaţa Victoriei, în 2018
Notele editorului
Magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti sunt aşteptaţi, joi, să pronunţe o hotărâre pe fond în dosarul „10 August”, în care foşti şefi ai Jandarmeriei Române sunt judecaţi pentru abuz în serviciu în cazul intervenţiei în forţă a jandarmilor, inclusiv cu gaze lacrimogene şi grenade de mână cu efect acustic, la protestele paşnice din Piaţa Victoriei, în 2018. La termenele de judecată precedente, au avut loc dezbaterile finale, când la Tribunal s-au aflat persoane vătămate, părţi civile şi inculpaţi, dar şi apărători ai acestora. Decizia este aşteptată în condiţiile în care până la prescrierea faptelor mai sunt aproximativ patru luni.
Citește și aceste articole
Știrile Pro TV
A doua zi de dezbateri în dosarul „10 August”. Foști șefi ai Jandarmeriei ajung marți în fața judecătorilor
21 mai 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

