Eurovisionul care ne-a unit: de ce locul 3 obținut de România înseamnă mai mult decât pare

Urmăresc concursul de când am început să participăm la el, dar e drept că doar de vreo 20 de ani cu mare fidelitate şi încântare. Pe la mijlocul anilor 2000, a început să se iasă hotărât din reţeta de melodii pop în stil Cerbul de Aur. Participarea noastră din 2005, cu „tobele” improvizate de trupa Sistem, a impresionat şi vizual, şi auditiv, datorită vocii excepţionale a Luminiţei Anghel. Au urmat, în aceste două decenii scurse de atunci, şi alte melodii bune, puternice, cu voci memorabile. Iar speranţele mele la un loc pe podium s-au menţinut ridicate de la an la an. Dar au urmat şi piese foarte slabe calitativ, şi pandemia, şi scandalul în urma căruia am fost acuzaţi de aranjamente şi sancţionaţi, şi cei doi ani de pauză, când concursul mi s-a părut lipsit de miză fără participarea noastră, deci a trecut aproape neobservat.