Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, participă în aceste zile la Conferința Globală a Femeilor Parlamentar, organizată la Belgrad de Uniunea Interparlamentară (IPU), unul dintre cele mai importante foruri internaționale dedicate promovării participării femeilor în viața politică și în procesul decizional. Evenimentul reunește președinți de parlamente, miniștri, parlamentari, reprezentanți ai unor organizații internaționale precum ONU, UNESCO, UN Women și OSCE, precum și experți din întreaga lume. Temele principale aflate în dezbatere vizează combaterea stereotipurilor de gen, violența și dezinformarea din mediul online, precum și măsurile necesare pentru creșterea reprezentării femeilor în funcțiile de conducere. Un moment important pentru România […]
Deputatul Mircea Govor participă la Conferința Globală a Femeilor Parlamentar de la Belgrad
Notele editorului
Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, participă în aceste zile la Conferința Globală a Femeilor Parlamentar, organizată la Belgrad de Uniunea Interparlamentară (IPU), unul dintre cele mai importante foruri internaționale dedicate promovării participării femeilor în viața politică și în procesul decizional. Evenimentul reunește președinți de parlamente, miniștri, parlamentari, reprezentanți ai unor organizații internaționale precum ONU, UNESCO, UN Women și OSCE, precum și experți din întreaga lume. Temele principale aflate în dezbatere vizează combaterea stereotipurilor de gen, violența și dezinformarea din mediul online, precum și măsurile necesare pentru creșterea reprezentării femeilor în funcțiile de conducere. Un moment important pentru România […]
Citește și aceste articole
Gazeta de Nord-Vest
ONORANT. Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, reprezintă România la Conferința Globală a Femeilor Parlamentar de la Belgrad
3 iunie 2026
Criterii Nationale
Andra BICA, prezentă la Belgrad la Conferința Globală a Femeilor Parlamentar
2 iunie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

