Adolescența mă sperie un pic. Nu adolescența în sine — știu că e firească, că vine cu sens, că face parte din creștere. Mă sperie gândul că, atunci când va veni, copilul meu ar putea alege să nu mai vorbească cu mine. Că va prefera să tacă în loc să-mi spună. Că va căuta răspunsuri în altă parte, nu pentru că nu ar fi existat loc la mine, ci pentru că acel loc nu a fost construit la timp.

Citește articolul complet pe Suntmamica →