Catastrofă pe o autostradă din sudul Bulgariei. Cel puţin 12 oameni au murit, iar alţi 50, printre care şi un român, sunt răniţi grav în urma unui carambol în care au fost implicate aproape 90 de maşini şi camioane. Accidentul s-a întâmplat pe o ceaţă densă, care a limitat vizibilitatea la doar câţiva metri. Au urmat apoi două coliziuni în lanţ, pe ambele sensuri de mers. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe. Autoritatea rutieră anunţă că a ridicat porţiuni din asfalt şi le va analiza pentru a determina dacă acesta a jucat un rol în producerea carambolului. Secţiunea pe care a avut loc accidentul fusese reasfaltată în urmă cu doi ani.
„Era o teroare absolută”. Filmul tragediei de pe autostrada Trakia. Bucăţi de asfalt, ridicate pentru analiză
Pe scurt
Catastrofă pe o autostradă din sudul Bulgariei. Cel puţin 12 oameni au murit, iar alţi 50, printre care şi un român, sunt răniţi grav în urma unui carambol în care au fost implicate aproape 90 de maşini şi camioane. Accidentul s-a întâmplat pe o ceaţă densă, care a limitat vizibilitatea la doar câţiva metri. Au urmat apoi două coliziuni în lanţ, pe ambele sensuri de mers. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe. Autoritatea rutieră anunţă că a ridicat porţiuni din asfalt şi le va analiza pentru a determina dacă acesta a jucat un rol în producerea carambolului. Secţiunea pe care a avut loc accidentul fusese reasfaltată în urmă cu doi ani.
Citește și aceste articole
Observator News
ANIMAŢIE. 12 morţi şi zeci de răniţi în accidentul din Bulgaria. S-au ciocnit 86 de maşini şi TIR-uri
10 noiembrie 2026
Observator News
Cum s-a produs accidentul în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria: "La un moment dat, totul s-a înnegrit"
10 noiembrie 2026
Cotidianul
VIDEO 50 de mașini implicate în accidente în lanț, în Bulgaria. 11 oameni au murit, iar alți 48 au fost răniți
10 noiembrie 2026
Timisoara Stiri
Catastrofă pe autostradă 12 morți și 51 de răniți într-un carambol uriaș în Bulgaria. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri
12 noiembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

