În anul 1935, într-un colț liniștit din Maramureș, un meșter al locului a ales să privească sfârșitul vieții printr-o lentilă diferită de cea a doliului clasic. Cioplind versuri satirice și pictând scene naïve pe lemn de stejar, el a pus bazele Cimitirului Vesel de la Săpânța. Astăzi, monumentul etnografic atrage anual zeci de mii de vizitatori români și străini, cuceriți de modul firesc, plin de ironie și împăcare, în care comunitatea maramureșeană a învățat să înfrunte dispariția celor dragi.

Citește articolul complet pe Libertatea →