Armata letonă a declarat marţi că una dintre cele două drone care au încălcat spaţiul aerian al ţării în ultimele zile a fost de provenienţă rusească, în timp ce cealaltă a fost de origine ucraineană, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Forţele armate au avertizat duminică şi din nou luni cu privire la existenţa unor ameninţări …
Spațiul aerian al Letoniei, încălcat și de Rusia, și de Ucraina. Două zile de alarme la granițele țării
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Armata letonă a declarat marţi că una dintre cele două drone care au încălcat spaţiul aerian al ţării în ultimele zile a fost de provenienţă rusească, în timp ce cealaltă a fost de origine ucraineană, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Forţele armate au avertizat duminică şi din nou luni cu privire la existenţa unor ameninţări …
Citește și aceste articole
Antena 3 CNN
Letonia anunţă că o dronă care a pătruns în spaţiul său aerian a fost rusească, iar cealaltă, ucraineană
3 noiembrie 2026
HotNews
Avioanele NATO au doborât o dronă care a intrat în spațiul aerian al Lituaniei. Avertisment de la Vilnius
15 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

