Noul prefect al județului Bihor, PSD-istul Emilian Pavel, și-a început mandatul cu o sfidare a legii și a principiilor transparenței publice: a invitat personal mai mulți jurnaliști locali la ceremonia de învestire, desfășurată luni dimineață, dar a avut grijă să-i ocolească tocmai pe cei ai BIHOREANULUI. Deși Legea 544/2001 obligă autoritățile să informeze presa în timp util despre acțiunile publice pe care le organizează, noul reprezentant al Guvernului în teritoriu nu a oferit o explicație convingătoare pentru tratamentul diferențiat. Culmea, în discursul de instalare, Pavel a susținut că îmbunătățirea comunicării cu cetățenii este una dintre prioritățile mandatului său!
Prefect cu stângul: Emilian Pavel și-a început mandatul încălcând legea, după ce a invitat selectiv presa la instalare (FOTO/VIDEO)
Pe scurt
Noul prefect al județului Bihor, PSD-istul Emilian Pavel, și-a început mandatul cu o sfidare a legii și a principiilor transparenței publice: a invitat personal mai mulți jurnaliști locali la ceremonia de învestire, desfășurată luni dimineață, dar a avut grijă să-i ocolească tocmai pe cei ai BIHOREANULUI. Deși Legea 544/2001 obligă autoritățile să informeze presa în timp util despre acțiunile publice pe care le organizează, noul reprezentant al Guvernului în teritoriu nu a oferit o explicație convingătoare pentru tratamentul diferențiat. Culmea, în discursul de instalare, Pavel a susținut că îmbunătățirea comunicării cu cetățenii este una dintre prioritățile mandatului său!
Citește și aceste articole
Cotidianul
Prefectul de Bihor vrea să le impună jurnaliștilor cum să scrie știrile. Presa locală contestă noile reguli
13 noiembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

