Când treci de porțile conacului Drugănescu din Stoenești parcă intri într-o altă dimensiune, departe de lumea dezlănțuită, departe de polarizarea socială, departe de ura dintre noi și de neputința de a ne mai asculta unii pe alții. Copacii își întind umbrele peste alei, zidurile vechi păstrează în ele tăceri și istorii, iar pădurea pare să știe ceva ce noi, oamenii grăbiți, uităm adesea: că lucrurile cu adevărat importante au nevoie de timp ca să crească.

Citește articolul complet pe Republica →