Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă, vineri, că a fost semnat, cu firma OSCAR Downstream, contractul de concesiune pentru noi benzinării pe Autostrada Moldovei (A7). Aceasta urmează să amenajeze cele două spaţii de servicii de la km 131 (pe ambele sensuri de mers), din zona localităţii Milcovul, care includ şi primele parcări securizate pentru camioane, de pe A7.
CNAIR: Contract de concesiune pe 30 ani pentru noi benzinării pe Autostrada Moldovei, semnat, vineri/ OSCAR Downstream va amenaja cele două spaţii de servicii de la km 131 din zona localităţii Milcovul
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă, vineri, că a fost semnat, cu firma OSCAR Downstream, contractul de concesiune pentru noi benzinării pe Autostrada Moldovei (A7). Aceasta urmează să amenajeze cele două spaţii de servicii de la km 131 (pe ambele sensuri de mers), din zona localităţii Milcovul, care includ şi primele parcări securizate pentru camioane, de pe A7.
Citește și aceste articole
Monitorul de Vrancea
FOTO! Încă două benzinării pe Autostrada Moldovei A7, în apropiere de comuna Milcovul
20 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

