Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au transmis joi două solicitări oficiale, adresate premierului României, Luca Niculescu, şi preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, pentru organizarea unor întâlniri de lucru dedicate identificării de soluţii la principalele probleme economice şi sociale care afectează salariaţii şi populaţia
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative solicită întâlniri de lucru cu premierul Luca Niculescu şi liderul PSD, Sorin Grindeanu
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au transmis joi două solicitări oficiale, adresate premierului României, Luca Niculescu, şi preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, pentru organizarea unor întâlniri de lucru dedicate identificării de soluţii la principalele probleme economice şi sociale care afectează salariaţii şi populaţia
Citește și aceste articole
Cursdeguvernare
Confederațiile sindicale se întâlnesc luni cu premierul, dar cer o discuție separată și cu miniștrii PSD și cu Sorin Grindeanu
29 octombrie 2026
Radio Infinit Gorj
Cele 5 confederaţii sindicale cer întâlniri cu premierul, miniştrii social-democraţi şi preşedintele PSD
29 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

