O căpriță căzută într-o fântână din satul Teleormanu, comuna Mârzănești, județul Teleorman, a fost salvată de pompieri. Animalul a fost scos teafăr de la o adâncime de aproape opt metri. Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru salvarea căpriței căzute în fântână. Misiunea a fost una dificilă, având în vedere adâncimea la care se afla animalul. Intervenția s-a încheiat cu succes, animalul fiind recuperat în siguranță de salvatori. „Misiune îndeplinită. Căprița a fost scoasă teafără din fântână de către colegii noștri, de la o adâncime de aproape 8 m”, a transmis ISU Teleorman.
Articolul O căpriță căzută într-o fântână de aproape 8 metri, salvată de pompieri în Teleormanu apare prima dată în Ziarul Liber in Teleorman.

