Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului, finanțat de Fundația Auchan, și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
Peste 51.000 de elevi învață despre alimentație sănătoasă și mediu în noul an școlar, într-un proiect susținut de chefi cu stele Michelin
Pe scurt
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului, finanțat de Fundația Auchan, și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
Citește și aceste articole
Bursa
Sărbătoarea Gustului: Peste 51.000 de elevi învaţă despre alimentaţie sănătoasă
20 octombrie 2026
Ziarul de Tulcea
Consiliul Local Tulcea aprobă implementarea programului „Masă sănătoasă” la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”
30 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

