Gheorghe Vasile Hogaş are 76 de ani şi trăieşte în Spieşti din Neamţ, un sat în care mai sunt doar trei locuitori. Nu se îndură şi nici n-are de gând să se îndure să plece din casa părintească, de pe pământul moştenit şi de lângă animalele pe care le creşte. „Eu cât am făcut, am făcut bine, iar Dumnezeu mi-o dat viaţă şi speranţă pentru a trăi în continuare”, spune bătrânul care a lucrat în mina de cupru, a ajutat la construirea unei biserici și a crescut trei copii.
Bătrânul de la marginea lumii. Mesaj pentru politicieni: „Ce mănânci tu, aşa şi ceilalţi. Noi am fost 14 copii, ce-o mâncat tata, ne-o dat şi nouă, nu că el a mâncat carnea, şi noi borşul”
Pe scurt
Gheorghe Vasile Hogaş are 76 de ani şi trăieşte în Spieşti din Neamţ, un sat în care mai sunt doar trei locuitori. Nu se îndură şi nici n-are de gând să se îndure să plece din casa părintească, de pe pământul moştenit şi de lângă animalele pe care le creşte. „Eu cât am făcut, am făcut bine, iar Dumnezeu mi-o dat viaţă şi speranţă pentru a trăi în continuare”, spune bătrânul care a lucrat în mina de cupru, a ajutat la construirea unei biserici și a crescut trei copii.
Citește și aceste articole
Eveniment Valcean
Doliu în Vâlcea! A încetat din viață fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea și Călimănești, Vasile Dumitrescu
9 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

