Municipiul Suceava continuă cursa pentru obținerea titlului de Capitala Tineretului din România 2028, fiind unul dintre cele zece orașe care au trecut de primele două etape ale competiției naționale. Dosarele sunt analizate de un juriu format din experți în administrație publică, politici de tineret, educație, dezvoltare urbană, societate civilă, comunicare, programe europene și managementul edițiilor anterioare ale programului.Din juriu fac parte, între alții, reprezentanți ai Parlamentului European, Comisiei Europene, Camerei Deputaților, organizațiilor de elevi și studenți, mediului asociativ și sectorului privat.O noutate a ediției 2028 este introducerea componentei Youth Voice, un juriu format din 24 de tineri cu vârste între 14 și 29 de ani. Evaluarea acestora contează în proporție de 21% din punctajul final. Tinerii analizează secțiunile candidaturilor dedicate lor și materialele video de prezentare ale orașelor înscrise.
Suceava află în curând dacă ajunge în finala pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Orașul se află printre cei zece candidați rămași în competiție
Pe scurt
Municipiul Suceava continuă cursa pentru obținerea titlului de Capitala Tineretului din România 2028, fiind unul dintre cele zece orașe care au trecut de primele două etape ale competiției naționale. Dosarele sunt analizate de un juriu format din experți în administrație publică, politici de tineret, educație, dezvoltare urbană, societate civilă, comunicare, programe europene și managementul edițiilor anterioare ale programului.Din juriu fac parte, între alții, reprezentanți ai Parlamentului European, Comisiei Europene, Camerei Deputaților, organizațiilor de elevi și studenți, mediului asociativ și sectorului privat.O noutate a ediției 2028 este introducerea componentei Youth Voice, un juriu format din 24 de tineri cu vârste între 14 și 29 de ani. Evaluarea acestora contează în proporție de 21% din punctajul final. Tinerii analizează secțiunile candidaturilor dedicate lor și materialele video de prezentare ale orașelor înscrise.
The post <a href="https://www.newsbucovina.ro/a
Citește și aceste articole
Mesagerul de Neamt
Târgu-Neamț, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Zece orașe au intrat în competiție, un record al programului
15 octombrie 2026
Monitorul Expres Brasov
Brașov, printre cele 10 orașe care luptă pentru titlul de Capitala Tineretului 2028
15 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

