Impostorii noștri cei de toate zilele. De ce votăm cu nasul strâmbat, de ce ne îndrăgostim de cei care ne mint apăsat și de ce, la final, ne mirăm sincer

România are un sport național mai constant decât fotbalul: alegerea răului cel mai mic. Îl practicăm cu nasul strâmbat, cu ștampila apăsată în silă și cu formula consacrată „măcar nu e ăla”. Apoi, la următorul ciclu electoral, ne mirăm sincer că răul cel mic a crescut. Hannah Arendt observa că cei care aleg răul cel mic uită foarte repede că, de fapt, au ales răul (Arendt, „Responsabilitatea personală sub dictatură”, 1964). Argumentul nu funcționează ca justificare, ci ca anestezic, căci nu ne vindecă, doar ne scutește de durere.