Sindicatul IAR Ghimbav va organiza, luni, un miting în incinta societăţii, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care indexarea salariilor cu inflaţia, negociată în luna iunie, nu a fost acordată, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, transmite Agerpres. „Luni 12 […]
Angajații IAR Ghimbav ies la protest după ce indemnizațiile membrilor CA au crescut de peste patru ori: Salariile noastre tot nu au fost indexate cu inflația!
Pe scurt
Sindicatul IAR Ghimbav va organiza, luni, un miting în incinta societăţii, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care indexarea salariilor cu inflaţia, negociată în luna iunie, nu a fost acordată, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, transmite Agerpres. „Luni 12 […]
Citește și aceste articole
HotNews
Protest la IAR Ghimbav. Sindicatul acuză conducerea că și-a cvadruplat salariile
11 octombrie 2026
HotNews.md - Rep. Moldova
ULTIMA ORĂ: Sindicatele din Educație pregătesc proteste de amploare dacă majorările salariale vor fi amânate
11 august 2026
Gazeta de Cluj
Sindicatele ies în stradă, cer creșterea salariului minim și deblocarea negocierilor colective
24 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

