Oprirea programată a unităţii 6 a centralei nucleare Kozlodui din Bulgaria pentru revizia anuală şi reîncărcarea cu combustibil creşte presiunea asupra sistemului energetic din România, în condiţiile în care consumul de electricitate se majorează în orele de seară, iar producţia internă nu acoperă întotdeauna cererea, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, potrivit Agerpres.
Un reactor de la centrala nucleară din Bulgaria se oprește pentru aproape două luni. Ce înseamnă pentru România și cum s-ar putea vedea în facturi
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
Oprirea programată a unităţii 6 a centralei nucleare Kozlodui din Bulgaria pentru revizia anuală şi reîncărcarea cu combustibil creşte presiunea asupra sistemului energetic din România, în condiţiile în care consumul de electricitate se majorează în orele de seară, iar producţia internă nu acoperă întotdeauna cererea, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, potrivit Agerpres.
Citește și aceste articole
BizLayer
AEI: Oprirea reactorului 6 de la Kozlodui creşte presiunea asupra sistemului energetic din România
8 octombrie 2026
Romania Actualitati
Reactorul 6 al centralei nucleare de la Kozlodui va fi oprit pentru întreţinere, ceea ce va mări presiunea asupra sistemului energetic de la noi
8 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

