O tensiune care se limitează paradoxal spre a se elibera, un amestec de atenție concentrată și de provocatoare destindere, de impaciență și nostalgie ne întâmpină în versurile lui Mihai Babei. Perspectiva sa ia naștere dintr-o fertilă indecizie. Ființa pare a afirma ceva spre a reveni la punctul de plecare cu o frământare expresivă, înscrisă într-o …

Citește articolul complet pe România literară →