*** Și amintirile triste pot polei existența ca un guler imaculat pe un gât ofilit Ca și cum ai gusta un incendiu stins nu demult Ca omul care își aruncă umbra și o ia la fugă, și umbra începe să țipe din aripa de întuneric care fâlfâie în inima lui, Când frunza neagră a uitării, …

Citește articolul complet pe România literară →