Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă că pregăteşte, împreună cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cadrul necesar pentru demararea plăţii avansului de până la 75% aferent subvenţiilor pentru acest an, începând cu data de 16 octombrie 2026. La acest moment, proiectul de ordin de ministru a fost publicat în transparenţă decizională pe site-ul instituţiei. Oficialii de la MADR precizează că în majoritatea judeţelor, controlul pe teren s-a încheiat, iar la nivel naţional au fost verificate peste 96% din parcelele selectate. Finalizarea controalelor este foarte importantă, deoarece plata avansului este condiţionată de acest proces.
Ministerul Agriculturii pregăteşte un ordin de ministru pentru a putea fi plătit avansul de 75% din subvenţiile pentru acest an. Plăţile ar urma să înceapă pe 16 octombrie 2026
Pe scurt
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă că pregăteşte, împreună cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cadrul necesar pentru demararea plăţii avansului de până la 75% aferent subvenţiilor pentru acest an, începând cu data de 16 octombrie 2026. La acest moment, proiectul de ordin de ministru a fost publicat în transparenţă decizională pe site-ul instituţiei. Oficialii de la MADR precizează că în majoritatea judeţelor, controlul pe teren s-a încheiat, iar la nivel naţional au fost verificate peste 96% din parcelele selectate. Finalizarea controalelor este foarte importantă, deoarece plata avansului este condiţionată de acest proces.
Citește și aceste articole
Newsweek
Vești bune pentru fermieri: APIA începe plata avansului din subvenții pe 16 octombrie
1 octombrie 2026
Agrointel
Suvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap
1 octombrie 2026
Gazeta de Botosani
Sprijin pentru crescătorii de suine și bovine: Cererile pot fi depuse începând cu 1 septembrie!
25 august 2026
Agrointel
Subvenție APIA pentru îngrășăminte: de la 14,78 la 100,60 euro/hectar. MADR a publicat cuantumurile!
29 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

