Există o nostalgie care se instalează ușor în România atunci când vorbim despre energie: înainte de 1989 produceam mult, aveam industrie, minele erau deschise și centralele ardeau cărbunele fără oprire. Știam să ne exploatăm resursele, pozam într-o țară care „stătea pe picioarele ei”. Mitul prinde bine la public, mai ales într-o perioadă cu facturi mari la energie, cauzate de importurilor masive realizate seara și când gazele și combustibilul din import se scumpesc din cauza războaielor și blocării rutelor de transport.

Citește articolul complet pe Republica →