Descoperire şocantă în râul Olt. O valiză în care se afla trupul neînsulfeţit al unei tinere a fost scos din apă de pescari, iar toate indiciile duc către crimă. Legiştii au găsit urme de lovituri la cap şi chiar coaste rupte. În acest moment NU se ştie cine este criminalul, există însă un cerc de suspecţi. Principalul este chiar iubitul victimei, un tânăr despre care familia fetei spune că era foarte gelos şi care acum este de negăsit. Surse din anchetă vorbesc în cazul acestuia despre un ordin de protecţie cerut de o fostă iubită şi chiar despre faptul că fusese cercetat pentru viol.
Mărturia tatălui Valentinei: „Sunt terminat”. Ce i-a spus fata înainte de a fi găsită într-o valiză în Olt
Pe scurt
Descoperire şocantă în râul Olt. O valiză în care se afla trupul neînsulfeţit al unei tinere a fost scos din apă de pescari, iar toate indiciile duc către crimă. Legiştii au găsit urme de lovituri la cap şi chiar coaste rupte. În acest moment NU se ştie cine este criminalul, există însă un cerc de suspecţi. Principalul este chiar iubitul victimei, un tânăr despre care familia fetei spune că era foarte gelos şi care acum este de negăsit. Surse din anchetă vorbesc în cazul acestuia despre un ordin de protecţie cerut de o fostă iubită şi chiar despre faptul că fusese cercetat pentru viol.
Citește și aceste articole
Observator News
Descoperire macabră în Gorj. Valiză în care se afla trupul unei tinere moarte, scoasă din Olt de pescari
22 septembrie 2026
Ziarul de Valcea
CRIMĂ ȘOCANTĂ ÎN VÂLCEA! Două lovituri în cap, răni de cuțit și cinci coaste rupte. Iubitul tinerei, căutat pentru omor
25 septembrie 2026
Ziua de Constanta
Descoperire macabra in raul Olt! Cadavrul unei tinere a fost gasit intr-o valiza
22 septembrie 2026
Ziarul de Valcea
ȘOC ÎN VÂLCEA: CADAVRUL UNEI TINERE, GĂSIT ÎNTR-O VALIZĂ ÎN RÂUL OLT! Victima prezenta urme de violență
23 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

